Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Sándor István, care timp de peste doi ani a ocupat funcția de director tehnic al clubului Sepsi OSK, la sfârșitul sezonului va părăsi echipa.
Sándor István, care în august va împlini frumoasa vârstă de 75 de ani, are o istorie extrem de interesantă, originile sale regăsindu-se în Transcarpatia, regiune din Ucraina, locuită de etnici maghiari. A fost atras de mic copil de fenomenul fotbalistic, a jucat pe post de mijlocaș, fiind maestru al sportului, titlu obținut în fosta Uniune Sovietică. A fost colaborator al marelui antrenor Valeri Lobanovski, dar a fost și în staff-ul echipei naționale a Uniunii Sovietice la Campionatul Mondial din Mexic 1986, când URSS a zdrobit în primul meci, cu 6-0… naționala Ungariei. În vremea adolescenței visa să ajungă matematician, însă rigoarea în gândire și studiul teoremelor l-a ajutat, mai apoi, să performeze ca antrenor de fotbal.
Din 1989 a locuit în Ungaria, unde a antrenat mai multe echipe cunoscute cum ar fi Nyíregyháza, Diósgyőr sau Stadler FC. Ochiul său de specialist este extrem de apreciat și la Sfântu Gheorghe. De exemplu, pe Florin Ștefan el l-a văzut în vremea când acesta evolua în Liga a II-a, la Clinceni și a spus că trebuie adus la echipă, deoarece are un potențial foarte bun. Consemnează permanent noutățile de specialitate, fiind, chiar și la această vârstă, la curent cu toate descoperirile în domeniul balonului rotund.
Sándor István se simte excelent la Sfântu Gheorghe, unde afirmă că a găsit o comunitate extrem de atașată de fotbal. Pentru Sándor István și soția sa, Sfântu Gheorghe a devenit, practic, cea de-a treia casă, după Ucraina și Ungaria.

A képen a következők lehetnek: 10 ember, , mosolygó emberek, álló emberek, éjszaka, fa, égbolt és túra/szabadtéri

logo

SEPSI OSK