ȘTIRI

Mâine e ZI DE MECI: Corvinul Hunedoara-Sepsi OSK

Corvinul Hunedoarta – Sepsi OSK este derby-ul etapei a doua din play-off-ul Ligii 2. Primele două clasate, pe pozițiile direct promovabile în SuperLigă, se întâlnesc sâmbătă, de la ora 12:30, la Hunedoara.

 

Antrenorul principal Ovidiu Burcă: „Ne așteaptă o partidă foarte dificilă, întâlnim liderul, o echipă care până în acest moment a dominat campionatul. Au continuitate pe banca tehnică. Florin Maxim este unul dintre cei mai buni antrenori din tânăra generație și a demonstrat la Corvinul că este un antrenor de mare viitor.

Maxim a reușit să construiască la Corvinul o echipă frumoasă și să redea orașului Hunedoara emoția aceea a fotbalului cu care oamenii au fost obișnuiți la un moment dat. Omogenitate lotului este un atuu important, au un model de joc bun, o echipă dinamică și foarte bine pregătită din toate punctele de vedere. În această perioadă am avut timp să remediem anumite lucruri de care nu am fost mulțumiți după ultimul meci. A fost o perioadă bună, iar pe unii dintre jucătorii care au jucat mai mult am reușit sa-i regenerăm puțin. Îi simt pe jucători nerăbdători pentru acest meci. Sper să le facem o bucurie suporterilor noștri care la finalul acestei săptămâni vor serba Paștele”.

 

Bogdan Ungureanu: „Este o partidă foarte importantă și cu o victorie ne putem consolida locul doi în clasament. Cei de la Corvinul stau bine atât defensiv cât și ofensiv. Sunt grupați și știu cum să joace împreună, au o echipă închegată. Ne așteaptă nouă meciuri de foc, important este sa luăm fiecare meci în parte și să obținem cât mai multe puncte și să ne vedem promovați”.