Echipa de fotbal Sepsi OSK sprijină proiectul umanitar inițiat de suporterii echipei și face un apel la generozitatea tuturor pentru a dona un cadou pentru copiii nevoiași!
Pe data de 10 decembrie, cu ocazia partidei Sepsi OSK – FC Botoşani, suporterii echipei Sepsi OSK organizează o campanie de ajutorare pentru Casele de Copii Sfântul Francisc. Doritorii pot dona alimente de bază (făină, zahăr, ulei, conserve etc.), produse de îngrijire personală (săpun, șampon, pastă de dinți), produse de curățenie sau rechizite (creioane, caiete, stilouri, pixuri etc.), dar se acceptă și donații în bani.
Donațiile colectate vor ajunge și în acest an la Casele de copii Sfântul Francisc. De asemenea, o parte din sumele colectate vor fi oferite lui Kádár Botond, care are nevoie de o operație urgentă de coloană, suferind de o formă gravă de scolioză, care afectează funcționarea normală a plămânilor.
Donațiile vor fi colectate înaintea meciului cu Botoșani la intrările în stadion, însă donații pot fi făcute până pe 19 decembrie sunând la numărul 0753 202 634 (Fazakas Edgár).
Doar împreună putem să aducem zâmbetul pe chipul cât mai multor copii!