Sepsi OSK o va întâlni vineri, 20 decembrie, de la ora 19:00, pe Universitatea Cluj, într-o partidă programată în cadrul etapei a 21-a din Superliga. Va fi un meci greu, având în vedere că alb-negrii se află în fruntea clasamentului.
Sepsi OSK ocupă în acest moment locul 6 în clasament, cu 29 de puncte, iar U Cluj este pe locul 1, cu 36 puncte.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de cinci ori, fiecare şi-a trecut în cont câte două victorii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 19 august 2024, Universitatea Cluj - Sepsi OSK 3-0, goluri marcate de Mamadou Thiam şi Vladislav Blănuţă - dublă.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.
Bilete pot fi achiziționate între orele 15.00-19.00 de la casieria Arenei Sepsi OSK, precum și online de pe www.eventim.ro.
Bilete pot achiziționa doar deținătorii Cardului de Susținător. Cu un card poți cumpăra maxim 2 bilete, fie la casa de bilete, fie în sistem online.