Etapa 22. SEPSI OSK 3 - 3 CSM POLI IAŞI

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

În partida care a deschis etapa a 22-a din Liga 1, Sepsi OSK a remizat pe propriul teren, 3-3 cu Poli Iași, astfel ca și în anterioara dispută de la Sf.Gheorghe, echipa noastră a fost egalată după ce a avut un avantaj de două goluri la pauză.

Partida a început practic de la scorul de 1-0 în favoarea oaspeților. D.Vega a șutat puternic de la aproximativ 20 de metri și a deschis scorul încă din minutul 2. Apoi în minutul 5 Onea a avut o bună ocazie, același D.Vega punându-l în situția de a marca cu o pasă subtilă pe colegul său.

După acest început favorabil ieșenilor jocul s-a echilibrat și în mintul 17 Petrila a insistat la un balon, a încercat să centreze și Onea s-a opus cu brațul, astfel că centralul a acordat lovitură de la 11 metri pentru Sepsi OSK, pe care Fülöp L. a transformat-o cu ceva emoții. Abia reluată partida de la centru, Golofca a centrat perfect și Safranko a adus-o pe Sepsi OSK în avantaj.

Până la pauză elevii lui Leo Grozavu au mai marcat o dată. În minutul 42 Deligiannidis l-a găsit bine pe Golofca care a șutat spectaculos pentru 3-1, balonul lovind bara transversal înainte de a ricoșa în poartă. Astfel Sepsi OSK a intrat la cabine pentru pauză cu un avantaj de două goluri.

Partea secundă a început cu ocazia lui Safranko, lovitura acestuia de cap fiind respinsă de Brînză. În minutul 65 Achahbar a mai avut o ocazie în contul lui Sepsi OSK, după care Poli Iași a preluat inițiativa, oaspeții instalându-se în jumătatea de teren a echipei noastre. Insistența lor a dat roade și, abia intratul pe teren, Calcan a redus diferența, pentru ca lovitura de grație să-i aparțină șui Gaitan în al cincilea minut de prelungire.

SEPSI OSK

sepsiosk club logo