Bilanț echilibrat pentru juniorii Sepsi OSK în Liga Elitelor

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Echipele de juniori ale Academiei Sepsi OSK și-au început parcursul în noul sezon al Ligii Elitelor U17 și U19. Tragerea la sorți a făcut ca prima etapă să fie pe teren propriu, contra juniorilor de la FC Voluntari.

U17 Sepsi OSK – FC Voluntari: 2-0

au marcat: Kocsis Norbert (56.), Nistor Ákos (74.)

Declarațiile antrenorului Andrasi Alexandru după meci: „A fost primul meci după aproape șase luni de pauză, iar copiii au dovedit că fotbalul se joacă din plăcere. Astăzi am întâlnit o echipă destul de omogenă, dar am demonstrat că vrem și putem să jucăm fotbal și pas cu pas construim o echipă de viitor la Sfântu Gheorghe”.

U19 Sepsi OSK – FC Voluntari: 0-2

Concluziile antrenorului Marian Todoran: „Am întâlnit astăzi o echipă cu individualităţi capabile să facă diferenţa. Am început bine jocul, cu atitudine, agresivitate și determinare, am avut și oportunități să marcăm, dar ne-am precipitat. Astfel, prima repriză s-a terminat la 0-0, iar în repriza a doua doi jucători s-au accidentat, iar un altul a primit cartonaș roșu în minutul 65, și a fost foarte greu să mai revenim. Per ansamblu sunt mulțumit de felul în care s-au exprimat băieții, au muncit și au luptat pe tot parcursul meciului”.

SEPSI OSK

sepsiosk club logo