SEPSI OSK 0 - 1 DINAMO BUCUREŞTI

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Sepsi OSK a pierdut cu 1-0 meciul jucat sâmbătă pe teren propriu împotriva lui Dinamo Bucureşti.

Cele două echipe veneau după meciuri total diferite în prima etapă din 2019. Sepsi OSK a pierdut surprinzător la ultima clasată, FC Voluntari, cu un categoric 4-2, în timp ce „câinii” au câştigat clar 3-0 cu Poli Iaşi.

Meciul de sâmbătă seara a început destul de dinamic, cu mai multe faze de poartă, însă fără nicio ocazie clară de a înscrie.

În schimb, arbitrul Sebastian Colţescu s-a văzut nevoit să acorde mai multe cartonaşe galbene în prima repriză pentru intervenţii dure ale jucătorilor.

A doua repriză a început cu Sepsi în atac, însă în min. 55 Dinamo primeşte un penalty după o intervenţie imprudentă a lui Jovanovic în propriul careu. Dan Nistor a transformat şi i-a adus pe „câini” în avantaj.

Sepsi nu a reuşit să egaleze, deşi mingea a lovit de două ori bara lui Dinamo, prima oară după un şut deviat al lui Sato, iar a doua oară la o lovitură liberă executată frumos de Tandia.

Sepsi pierde al doilea meci din 2019 şi coboară pe locul 6 în clasament, urmând trei meciuri decisive pentru calificarea în playoff în care formaţia din Sfântu Gheorghe nu mai are voie să facă paşi greşiţi. Clasamentul complet îl găsiţi la finalul acestui articol.

Urmează deplasarea la Mediaş pentru meciul cu Gaz Metan care va avea loc pe 17 februarie, apoi un meci acasă cu Viitorul Constanţa pe 22 februarie şi deplasare la CFR Cluj în ultima etapă.

Echipele de start:

Sepsi: Niczuly – De Moura, Viera, Jovanovic, Sato – Velev, Ad. Rus – Hamed, Vașvari, Tandia – Simomovski

Rezerve: Fejer, Abud, Karnitski, Rudol, Fl. Ștefan, St. Drăghici, Mensah

Antrenor: Eugen Neagoe

Dinamo: McDermott – Sorescu, Klimavicius, R. Grigore, Aliji – I.Filip – Jaadi, Atmane, Nistor, Zenke – Montini

Rezerve: Muțiu, Ciobotariu, Mustoe, Pesic, N’Diaye, Popa, Papazoglou

Antrenor: Mircea Rednic

Arbitru: Sebastian Colţescu

Asistenți: Mircea Orbuleţ, Bogdan Gheorghe

Desfăşurarea partidei:

1’ A început partida de la Sfântu Gheorghe!

5’ Ocazie Sepsi! Tandia face KO defensiva lui Dinamo. Îl depășește cu ușurință de Klimavicius, șutează, dar balonul trece peste poartă.

9’ Ocazie Dinamo! Grigore șutează, dar portarul gazdelor este pe poziție.

11′ Osfaid la Marko Simonovski.

19′ Yasin Hamed (Sepsi OSK) a fost avertizat de către arbitrul Sebastian Colţescu cu primul cartonaș galben.

22’ Ocazie Dinamo! Jaadi șutează, dar balonul trece pe lângă poarta gazdelor.

28′ Ousmane Viera primeşte cartonaşul galben.

31′ Eugen Neagoe face deja prima schimbare: îl introduce pe Stephan Drăghici în locul lui Yasin Hamed.

42′ Dinamo avansează în atac și Rachid reușește să tragă, dar șutul său ratează ținta.

43′ Dinamo presează în atac, însă șutul lui Dan Nistor nu găsește poarta.

45+1′ Sebastian Colţescu întrerupe meciul pentru a i se acorda îngrijiri medicale lui Gabriel de Moura.

45’+2 Final de primă repriză la Sfântu Gheorghe.

46′ Start repriza secundă!

46′ Simon Zenke, de la oaspeti, vede cartonașul galben.

52′ Galben pentru Rachid (Dinamo).

53′ Trage Ibrahima Tandia dar balonul trece pe lângă poartă.

55’ Mircea Rednic l-a schimbat pe Rachid care are grimase de durere după o accidentare suferită mai devreme. Daniel Popa e cel care i-a luat locul.

55’ „Câinii” beneficiază de o lovitură de la 11 metri, după o intervenţie imprudentă a lui Jovanovic asupra lui Zenke.

57’ GOL Dinamo! Dan Nistor înscrie din penalty! 1-0 pentru formația lui Mircea Rednic.

58’ A doua schimbare la Sepsi. Ștefan intră în locul lui Jovanovic.

59’ Ocazie Sepsi! Şutul lui Sato, deviat de Sorescu, loveste transversala.

61′ Mamoutou Ndiaye îl înlocuiește pe Simon Zenke la Dinamo.

63′ Ultima schimbare la Sepsi: Joseph Mensah îi ia locul lui Marko Simonovski.

65’ Mamoutou Ndiaye (Dinamo) este avertizat de arbitru.

67’ Mattia Montini (Dinamo) vede şi el cartonaşul galben.

69’ Ocazie Sepsi! Ștefan șutează de la marginea careului, dar balonul trece pe lângă poarta lui McDermott.

80’ Ocazie Sepsi! Ibrahima Tandia execută superb o lovitură liberă, iar McDermott este salvat pentru a doua oară de bară.

82’ Ultima schimbare şi la Dinamo: Ivan Pesic îl înlocuiește pe Reda Jaadi.

83’ Deian Sorescu, avertizat cu cartonaș galben.

86’ Florin Ștefan, avertizat cu cartonaș galben.

90+1′ Arbitrul de rezervă arată 4 minute de prelungire.

90+4’ Final de meci. Sepsi pierde cu Dinamo, scor 0-1.

We Radio

logo

SEPSI OSK