SEPSI OSK 1 - 2 GAZ METAN MEDIAȘ

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Sepsi OSK a pierdut duminică seară partida cu Gaz Metan Mediaş din etapa a 11-a din Liga 1 de fotbal, scor 1-2.

Partida a fost una cu un ritm destul de ridicat, cu multe faze de poartă. Sepsi a deschis scorul în min.31, după o fază excelentă făcută de Tandia şi Mensah, ultimul centrând perfect în careu de unde Hamed a reluat în poartă. Din păcate avantajul gazdelor n-a durat decât câteva minute, Gaz Metan egalând în min.38 după o lovitură de cap. Scorul s-a menţinut acelaşi până spre final, când Gaz Metan a înscris golul victoriei în min.89, la doar un minut după o ratare uriaşă a gazdelor.

În urma acestui rezultat, Sepsi coboară pe locul 7, cu 16 puncte, la egalitate cu Craiova.

Echipele de start

Sepsi: Niczuly – Moura, Viera, Jovanovic, Sato – Vașvari, Fulop – Velev, Tandia, Simonovski – Hamed

Rezerve: Fejer, Hadnagy, Ștefan, Nouvier, Mensah, Karnitski, A. Rus|

Antrenor: Eugean Neagoe

Gaz Metan: Pleșca – Crețu, Constantin, Fofana, Trif – Cristea, Aurelio – Olaru, Elly Fernandes, Caiado – Fortes

Rezerve: Batista, Diallo, Ivanov, Gomes, Chamed, Romeo, Bușu

Antrenor: Mihai Teja

Desfăşurarea partidei:

1’ A început partida de la Sfântu Gheorghe!

9’ Ocazie Gaz Metan! Olaru înaintează cu balonul în viteză, în flancul drept și șutează, dar mingea trece pe lângă poarta gazdelor.

13′ Meciul de pe Stadionul Municipal a fost întrerupt pentru câteva clipe. Istvan Fulop este întins pe gazon și acuză o accidentare.

16′ Joseph Mensah îl înlocuiește pe Istvan Fulop, care nu mai poate continua.

22’ Ocazie Gaz Metan! Fofana prinde un șut puternic de la 35 de metri, dar balonul lovește transversala.

27’ Ocazie Sepsi! Hamed trimite mingea cu capul spre poarta lui Pleșca, dar portarul lui Gaz Metan intervine excelent.

31’ GOOOL, Sepsi! Hamed deschide scorul după un joc excelent de pase cu Tandia şi Mensah.

38’ Gol, Gaz Metan! Cristea restabilește egalitatea. Fundașul central al Gazului înscrie după o centrare perfectă a lui Caiado.

45’+1 Final de repriză la Sf. Gheorghe. Sepsi şi Gaz Metan sunt la egalitate, 1-1.

46’ Radu Petrescu fluieră startul reprizei secunde.

51′ Ocazie Gaz Metan! Carlos Fortes șutează spre poarta lui Niczuly, dar mingea lovește plasa laterală.

57’ Carlos Fortes, avertizat cu cartonaș galben.

60’ Trif este și el avertizat cu cartonaș galben de către Petrescu.

61’ Schimbare la Sepsi. Iese Hamed, intră Florin Ștefan.

62′ Ibrahima Tandia (Sepsi OSK) reușește să tragă, dar șutul nu prinde spațiul porții.

65’ Schimbare la Gaz. Iese Trif, intră Bușu.

68’ Ocazie Gaz Metan! Carlos Fortes profită de un marcaj modest al fundașilor centrali de la Sepsi. Atacantul primește o pasă excelentă de la centrul terenului, dar șutează în Niczuly.

75’ Boubacar Fofana, avertizat cu cartonaș galben.

77’ Schimbare la Sepsi. Iese Simonovski, intră Karnitsky.

79’ Schimbare la Gaz Metan. Iese Carlos Fortes, intră Yazalde.

84’ Olaru, avertizat cu cartonaș galben de către Radu Petrescu.

87’ Ocazie Sepsi! Vașvari ratează una dintre cele mai mari ocazii ale partidei. Mijlocașul șutează cu latul, dintr-o pasă din flancul stâng, dar mingea trece pe lângă poarta lui Pleșca.

89’ Gol, Gaz Metan! Caiado înscrie pe final de partidă și-și duce echipa în avantaj.

90’+2 Final de partidă.

(We Radio)


AdmirorGallery 5.1.1, author/s Vasiljevski & Kekeljevic.
Website security test completed by https://www.security-audit.com

SEPSI OSK

sepsiosk club logo