Etapa 30. SEPSI OSK 2 - 1 U CRAIOVA 1948

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

În etapa a 30-a, ultima a sezonului regulat din Liga 1, Sepsi OSK a reușit o victorie, rezultat 2-1, în fața echipei U Craiova 1948, toate cele trei goluri ale partidei fiind marcate în prima repriză.

Partida a început echilibrat, dar la o primă ocazie a oaspeților aceștia au deschis scorul prin Bauza  care a fost lansat bine de Asamoah. În continuare tot oaspeții au fost mai periculoși și alte două situații de gol s-au consemnat la poarta lui Began în minutele 22 și 25. Și cu toate că jocul lui Sepsi OSK nu a impresionat, la o acțiune a covăsnenilor Dimitrov a centrat, iar Ștefănescu a adus egalarea. Mai mult de atât, înainte de pauză, Tudorie a întors rezultatul, după o fază creată de Ștefănescu și Damașcan.

După reluare Damașcan are prima ocazie, la care oltenii au răspuns cu centrarea lui Bușu, căzută pe bara transversală, apoi cu balonul respins de Began din lovitura liberă executată de Campagno. În minutul 68 a fost o fază controversată în careul vizitatorilor, dar intervenția lui Baeten la Mitrea nu a fost sancționată. Intrat pe teren din postura de rezervă, Golofca a irosit o mare situație de gol, pentru ca Aganovic, și el introdus în partea secundă să nimerescă bara. Ultima ratare i-a aparținut tot lui Golofca al cărui șut din interiorul careului a fost respins de Popa.

Cu acest succes Sepsi OSK a urcat pe poziția a opta în clasament, cel puțin până la disputarea tuturor partidelor din această etapă.

Liga 1, Etapa 30

Sepsi OSK-U Craiova 1948 2-1 (2-1)

Arbitru: Andrei Antonie, Asistenți: Andrei Constantinescu, Alexandru Vodă

Au marcat: Ștefănescu (39’), Tudorie (45’+2) - Bauza (8’)

Cartonașe galbene: Păun (16’), Mitrea (25’), Aganovic (71’), Ștefănescu (83’), Began (90’) - Compagno (14’), Bușu (41’), Baeten (58’), Asamoah (62’)

Sepsi OSK: Began - Dimitrov, Tincu, Mitrea, Ispas - Păun, Eder Gonzalez, Askovski (Golofca 62’) - Damașcan (Aganovic 62’), Tudorie, Ștefănescu (Bălașa 90’+2). Antrenor: Cristiano Bergodi

U Craiova 1948: Popa - Negru, Kovacic, Paramatti, Huyghebaert (Bușu 16’) - Asamoah, Baeten - Sidibe (Ondaan 78’), Bauza (Bălan 67’), Van Durmen (Marquet 78’) - Compagno. Antrenor: Nicolo Napoli

de Covasna Media

 

SEPSI OSK