Meci dramatic, cu două penalty-uri. Oaspeții au egalat în prelungiri
Așa cum s-a întâmplat la ultimele dueluri dintre Viitorul și Sepsi, spectacolul nu a lipsit nici acum. în primul meci din etapa a 19-a. S-a terminat 3-3, cu două goluri din penalty și ultima reușită venită în prelungiri. Viitorul - Sepsi 3-3. Ambele echipe au avut câte un penalty. Cele două echipe au încheiat cu acelaşi rezultat ca în sezonul trecut, la Sfântu Gheorghe. În tur, scorul a fost, de asemenea, egal, 1-1.
FC Viitorul a condus marţi de trei ori, dar a fost egalată de fiecare dată. Olandezul Kevin Luckassen a deschis scorul (8), cu o reluare simplă din apropiere. Sepsi OSK a egalat prin Eder Gonzalez (18), în urma unei gafe uriaşe a lui Andrei Artean. Echipa antrenată de Mircea Rednic a intrat la pauză în avantaj, după ce Luckassen a înscris din nou (45), în urma unei faze suspecte de ofsaid. Oaspeţii au restabilit egalitatea în debutul reprizei secunde, când Bogdan Mitrea, fost jucător al Viitorului, a marcat din penalty (47), în urma unui duel între Artean şi Eder Gonzalez. Viitorul a marcat al treilea gol în min. 84, prin Andrei Ciobanu, după un penalty scos de Răzvan Grădinaru (faultat de Eder Gonzalez), la meciul său de debut în echipa constănţeană. Sepsi OSK a închis tabela în min. 90+1, când Safranko, scăpat din marcaj de Ely Fernandes, a înscris cu capul, în urma unei centrări venite de la Andres Dumitrescu.