Etapa 11. SEPSI OSK 7 - 0 FC BOTOŞANI

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Victorie record pentru Sepsi OSK

Cu siguranță, suporterii lui Sepsi OSK nu vor uita ziua de 17 septembrie 2022, ziua în care alb-roșiii au reușit cea mai mare victorie din istoria participării pe prima scenă a fotbalului, 7-0 cu FC Botoșani.

Partida de pe Sepsi Arena nu a început într-o notă care să prevestească deznodământul. În minutul 18, după un duel Dragu-Golofca, arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri, dar Rondon a ratat. Aveau să treacă, însă, doar șase minute și Rodriguez a recuperat un balon pe care Aganovic l-a trimis perfect lui Rondon, atacantul răscumpărându-și greșeala ratării penalty-ului. Mai mult, același Rondon a majorat diferența chiar înainte de pauză, cu o lovitură de cap după un corner, iar la vestiare s-a intrat cu rezultatul de 2-0 pentru Sepsi OSK.

În debutul părții secunde, Sno, de la oaspeți, a văzut cartonașul roșu, iar elevii lui Cristiano Bergodi s-au dezlănțuit. Mai întâi, I. Gheorghe a dus scorul la 3-0, reluând în poartă balonul respins de portar după un nou penalty, în minutul 65. Până în minutul 75 tabela de marcaj indica 5-0, alte două reușite fiind semnate de Golofca și Achahbar. Pe final, Tudorie, care l-a înlocuit pe Rondon, și-a trecut și el în cont o dublă care a stabilit rezultatul final.

Până la disputarea tuturor partidelor din etapa a 11-a, Sepsi OSK a trecut pe poziția a cincea în clasament și se află la a doua victorie consecutivă. În următoarea rundă, covăsnenii vor avea o deplasare dificilă, pe terenul revelației acestui sezon, FC Hermannstadt.

Superliga, Etapa a 11-a

Sepsi OSK - FC Botoșani 7-0 (2-0)

Arbitru: Iulian Călin. Asistenți: George Neacșu, Daniel Mitruți

Au marcat: Rondon (24’, 45’+1), I. Gheorghe (66’), Golofca (71’), Achahbar (75’), Tudorie (83’, 90’+1)

Cartonașe galbene: Aganovic (41’) – Țigănașu (56’), Ivanov (77’)

Cartonaș roșu: Sno (48’)

Sepsi OSK: Niczuly – Dimitrov, Ciobotariu, Ninaj, Dumitrescu – I. Gheorghe (Achahbar 75’), Păun (Junior 75’), Aganovic (Matei 67’), Rodriguez – Rondon (Tudorie 67’), Golofca (Bărbuț 75’). Antrenor: Cristiano Bergodi.

FC Botoșani: Pap – Sno, Dican, Țigănașu, Dragu (Patache 58’) – Sylla, Mussis (Ivanov 46’), Perianu (Tîrcoveanu 46’) – Shahaf, Camara (Roman 46’), Mailat (Roman II 46’). Antrenor: Mihai Teja.

https://covasnamedia.ro/

SEPSI OSK