Etapa 8. SEPSI OSK 2 - 0 Dinamo 1948 Bucureşti

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Sepsi câştigă cu Dinamo şi obţine a patra victorie consecutivă în Liga 1. Cosmin Contra: „Ne-au dominat din toate punctele de vedere. Am fost o ruşine de echipă”

Sepsi OSK a câştigat sâmbătă seara cu 2-0 duelul de pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti. A fost a patra victorie consecutivă pentru echipa din Sfântu Gheorghe, în timp ce „câinii” sunt la al patrulea eşec la rând.

Dinamo a ratat prima șansă a meciului prin Sorescu, însă în minutul 8 gazdele au irosit o șansă uriașă.

Achahbar a deschis scorul pentru Sepsi în minutul 29, cu o superexecuție, iar câteva minute mai târziu Safranko a ratat două șansă imense în aceeași fază, când a nimerit și bara.

În prelungirile primei reprize, Petrilă și Safranko l-au pus la încercare pe portarul lui Dinamo. În partea secundă, lovitura liberă a lui Camara a ocolit vinclul, însă tot cei de la Sepsi au fost mai periculoși, prin șutul lui Achahbar.

Spaniolul Borja Valle s-a făcut de râs și a pasat la adversarul său, Ștefănescu, însă acesta a tras la o palmă de poartă. În minutul 75, Golofca a primit și el o pasă de la adversar, iar portarul spaniol al lui Dinamo a respins greu.

Peste numai două minute, același Golofca l-a servit perfect pe Istvan Fulop, care a stabilit scorul final cu o scăriță de efect, Sepsi – Dinamo 2-0. A fost al patrulea eșec consecutiv al echipei lui Cosmin Contra și a patra victorie la rând a lui Sepsi.

În urma acestui succes, Sepsi OSK rămâne în zona play-off-ului, fiind pe locul 3 în clasament, la egalitate cu CFR Cluj şi FCSB, însă cu un meci în plus.

Pentru Sepsi urmează meciul din deplasare cu Academica Clinceni, pe 31 octombrie.

Leo Grozavu: „O victorie meritată, muncită, băieții au jucat extraordinar”

„O victorie meritată, muncită, băieții au jucat extraordinar, cu inimă și minte. Sper să continuăm această serie de 4 victorii consecutive, ne bucurăm, dar urmează meciuri grele, lumea e deja atentă la noi. Am dificultăți să formez primul 11, am mulți jucători valoroși, e un lot stabil numeric și valoric. Dar le-am spus că prefer să am asemenea probleme decât ca în primăvară când nu aveam cum să încropesc un lot. Dinamo e un club mare, cu presiune în fiecare moment. Aici la Sepsi e cu totul altceva, aici nu pune nimeni presiune, nimeni nu vine să spună ce și cum, ne pregătim în liniște și contează lucrurile astea. Asta înseamnă normalitate, nu să punem azi un antrenor și mâine trebuie să câștige Champions League. Trebuie să avem răbdare, de asta suferim în fotbalul românesc”, a declarat Leo Grozavu după meci.

Cosmin Contra își cere scuze pentru cum a arătat Dinamo. „Am fost o rușine de echipă!”

„Vreau să-mi cer scuze tuturor fanilor dinamoviști. Mie unul mi-e rușine că port sigla asta, că sunt antrenorul echipei. E inexplicabil ce s-a întâmplat, nu m-am așteptat să arătăm așa în seara asta. Felicitări pentru Sepsi. E fără cuvinte. Nu am nimic pozitiv de remarcat la jocul de astă-seară. Am fost o rușine de echipă, nu pot să explic evoluția asta.

N-ar trebui să fie probleme cu adaptarea jucătorilor străini. Am lucrat bine la antrenamente, atât fizic, cât și tactic. Arătăm mult mai rău decât ar fi trebuit. Sincer, nu-mi găsesc cuvintele. Vreau să-mi cer scuze încă o dată pentru imaginea pe care am arătat-o. E meciul în care am arătat cel mai rău. Nu am avut nicio șansă, ne-au dominat din toate punctele de vedere. Intensitate, dueluri, joc. N-am avut personalitate, ne-a fost frică.

Să nu faci o preluare cu om lângă tine, să pierzi atâtea mingi în terenul tău, să nu câștigi un duel. Pentru mine e un mare semnal de alarmă. Mă gândesc să joc cu tineri mai degrabă decât să bag fotbaliști cu experiență, dar care nu au personalitate. După golul lor, n-am avut reacție să facem lucrurile pregătite la antrenamente. E inexplicabil pentru jucători care vin din campionate puternice. Să clacheze în maniera asta…”, a zis Contra, abătut, la interviul de după partidă.

We Radio

 

 

SEPSI OSK

sepsiosk club logo